Au îmblânzit văzduhul. Amazoanele din ”Escadrila albă”

O mână de femei a sfidat moartea pentru a salva alte vieți. Cu brevet de aviator, dar și cu pregătire medicală, doamnele văzduhului au pilotat, în timpul celui de-al doilea război mondial, aeroplane, pe câmpul de luptă pentru a aduce răniții în spitalele de campanie. Printre amazoanele din ”Escadrila albă” s-a remarcat Maria Nicolae, Tanti Mary, cum era cunoscută în familie, o fată de la țară, care a călcat în picioare prejudecățile vremi și care s-a dedicat meseriei de patriot român. A făcut 10 ani de pușcărie pentru că a refuzat să recunoască regimul comunist, activând în organizațiile de partizani. Și după ce a scăpat de pușcărie, a rămas aceeași femeie frumoasă, curajoasă, demnă, în jurul căreia roiau bărbații, după cum ne povestește nepotul lui Tanti Mary, avocatul Mihai Nicolae. Din echipa de salvare făcea parte și celebra Smaranda Brăescu, campioana mondială la parașutism.

Acest film a fost prezentat, în premieră, la Conferința ”Femei celebre”, ediția a cincea, de la Muzeul de Istorie ”Ștefan cel Mare”, Vaslui. Filmul a fost realizat de istoricul Florin Preda, muzeograf la Biblioteca Metropolitană București, vocea aparținând chiar directoarei Muzeului, Ramona Mezei.

Realizator: Florin Preda, istoric la Biblioteca Metropolitană

Voce: Ramona Mezei, director Biblioteca Metropolitană

COprea

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată.